miercuri, 5 septembrie 2012

Balcik

Cartierul de răsărit, sub terasa de 200 m înalţime
Oraşul este celebru, cel puţin printre români, pentru 'castelul din Balcik', denumire uşor pretenţioasă pentru o vilă frumoasă construită acolo de regina Maria, în scurtul răstimp istoric când oraşul a aparţinut României, în interbelic. Eu am făcut două vizite în oraş, una în 2008, în postura de excursie documentară a unei sesiuni Pontica, iar una recent, fugărit de la Vamă de vremea proastă. Amândouă, din nefericire, au fost vizite glonţ, aşa că la 'castel' nu am ajuns. Desigur, aş dori să se întâmple într-o zi.
Templul elenistic (imagine 2008)
Balcik este port la Marea  Neagră, între Cap Kaliakra spre nord-est şi Albena ('Nisipurile de aur') la sud, aflate la distanţe de circa 20 de km, adică într-o zonă în care se presupune că sunt destule şanse să ajungeţi în următorii ani. De la Vama Veche drumul cu maşina durează cam o oră.
Templul elenistic. Detaliu cu zidul extern.
Malul bulgăresc al mării, mai ales la sud de Shabla, este unul stâncos, înalt, cu puţine locuri care să permită existenţa unor aşezări mari; aşa că, vă puteţi imagina, sunt toate ocupate. Aşa este cazul cu Balcik, unde în terasa înaltă a câmpiei bulgare se deschide un amfiteatru cu diametrul de cca 3 km, în jurul unui torent scurt şi abrupt. Pe acelaşi loc exista, în antichitate, oraşul grecesc Dionysopolis, oraşul cel mai de sud al provinciei romane târzii Scythia Minor. De acolo provine o importantă inscripţie (prezentată în copie şi de Muzeul Naţional din Bucureşti), din care aflăm multe dintre lucrurile ştiute despre Burebista; despre oraşul Dionysopolis, însă, nu ştim mai nimic, sau, pentru a fi mai exact, aproape nimic în comparaţie cu Callatis, oraş aflat într-o situaţie similară. Am văzut un templu elenistic, descoperit întâmplător cu ocazia unei investiţii hoteliere, dar cum era în 2008 era şi zilele trecute, în 2012, 'vizitabil' atât cât sugerează imaginile alăturate. În fotografia din dreapta se vede un detaliu (din zona vestibulului, presupun), frumuseţea şi masivitatea feţei externe a zidului, dar, deasupra, între tempul şi nivelul de călcare de azi - un alt oraş, probabil cel roman; îndrăznesc să presupun că ceea ce vedem pe profilul din dreapta sunt pile de hypocaust, dar, dacă este aşa - există acolo o instalaţie enormă, probabil de la un edificiu public.
În epocă modernă oraşul a fost locuit mai ales de populaţie musulmană, adevăr general valabil pentru toate porturile maritime ale Dobrogei, înainte de 1878. Ceva din specificul turcesc a rămas, precum casele cu 'geamlîk' sau etajele ieşite în stradă pe consolă (am văzut astfel de lucruri şi în Cehia, de exemplu, dar cred că sunt specifice oraşelor aglomerate ale orientului).

Casă modernă cu 'geamlîk' turcesc (partea din stânga).



Oraşul este căţărat pe dealul care mărgineşte marea, multe străzi fiind abrupte, dacă nu chiar, după modă antică, sunt pur şi simplu străzi în trepte. Nu ştiu dacă este doar autosugestie, dacă este prejudecată legată de oraşul de suflet al reginei Maria, dar Balcik îmi aduce puternic aminte de Sinaia; o Sinaia la malul mării... Nu-i aşa că-i interesant?

Străzi în pantă, scări şi etaje pe console
Ca orice oraş turistic, există multă arhitectură recentă, şi nu tocmai urâtă. Este un loc de umblat de nebun, cu peisaje surprinzătoare la colţ de stradă, dar presupun că nu la ore târzii (specificul turcesc, vizibil în toate, ar trebui să descurajeze entuziasmul nocturn). Oricum, mă întreb ce s-ar putea face în oraş mai mult de două zile. Trei zile, dacă dormim bine. Hai - şapte zile dacă ne hotărâm să învăţăm bulgară...
Asta cu învăţatul de limbi străine este, desigur, un moft intelectual; localnicii înţeleg româneşte, românii dând probabil contingentul cel mai mare de turişti.
Oricum, o mare parte dintre localnici şi rup româneşte, unii chiar foarte bine. Diferenţa vizitei recente, faţă de 2008, a fost grija mult mai mare a ofertanţilor pentru valahul călător; am văzut oferte de cazare sau de masă în limba română, dar am găsit chiar un hotel numit 'Doi cocoşi', care este explicit destinat românilor, iar afişele anunţă că tot personalul cunoaşte limba română; am testat la restaurant şi este aproape adevărat. Credeţi că este undeva pe coclauri? Nu, este pe faleză, şi este chiar un hotel frumos, cu viluţe cochete în jur, şi ele destinate turiştilor...
Bunăvoinţa gazdelor nu ar trebui să vă păcălească... În ochii oamenilor simpli există un 'ne sait quoi', o reţinere uneori politicoasă dar şi uşor ostilă, neexprimată în vorbe, sau în gesturi, dar evaluabilă în privirea mată. O vizită la muzeul de istorie din localitate poate sugera câteva ipoteze de răspuns la acea atitudine.
Gara?... Nu. Muzeul de Istorie!
Am găsit acolo, în 2008, una dintre cele mai expirate expoziţii văzute vreodată, făcându-mă să mă întreb dacă a fost vreodată remaniată după 1989. Probabil că da. Au rămas însă câteva lucruri clare din vremea lui Jivkov...
Ura - sau teama? e cam la fel - faţă de români este un lucru care transpare acolo foarte clar. Evident, nu lipsesc hărţile cu Bulgaria Mare (din diverse epoci), de care este plin şi Internetul, vremuri în care stăpânirea bulgară s-ar fi lăţit tocmai până în Crişana (desigur, există suport istoric pentru orice aberaţie, dacă nu eşti dispus să consideri toate argumentele, pro şi contra). Dar zona cea mai fierbinte este desigur cea recentă. Marea armată rusă eliberatoare există, la 1877; armata română, desigur, era prea mică pentru a merita menţiunea. Ce să mai zicem de dramaticele împrejurări din Al doilea război balcanic (1913), când imperialiştii români le-au răpit Dobrogea sudică. Veţi găsi acolo fotografii ale victorioasei armate de eliberare bulgare, din toamna lui 1916, care a dezrobit teritoriul strămoşesc bulgăresc; despre germani - nici un cuvânt, nici o aluzie. Sper ca măcar viitoarea expoziţie să amintească cercetările arheologice realizate de germani în anii 1916-1919...
Din acelaşi serial fac parte fotografiile cu "eliberarea" Balcik-ului din septembrie 1940, ca efect al Tratatului de la Craiova. Un necunoscător al istoriei, văzând vajnica armie, ar putea crede că au fost lupte crâncene; că doar de aceea merge lumea la muzeu, să înveţe istorie. Evident, nici un cuvând despre rolul Germaniei în evenimentele de la sfirşitul verii anului 1940.
Din aceeaşi categorie - prieteni-prieteni, dar să ştim şi noi! - aparţine o sentimentală fotografie a lui Gh. Gheorghiu-Dej în ilustra companie a unui celebru revoluţionar bulgar, complet necunoscut, la închisoarea Doftana (pe vremea comuniştilor o 'icoană' a ilegalismului), curăţei şi relaxaţi, cu mâinile în buzunar, ca şefii de la bursă. Evocarea 'ilegalismului' comun, aici, nu face decât să ne mai amintească o dată, şi încă o dată, că Dobrogea de sud (Cadrilaterul) a stat două decenii sub cisma grea a imperialistului român...

De ce am evocat aici aceste lucruri? Doar pentru a înţelege mai bine psihologia gazdelor. Muzeele sunt, cum se spunea nu de mult, 'un manual de istorie pentru educarea cetăţenilor', adică reflectă ceea ce puii de cetăţeni învaţă la şcoală; şi, cel puţin cei care au făcut şcoala cu ceva vreme în urmă - adică gazdele voastre de mâine - au făcut exact acea şcoală cu 'imperialismul românesc'.
Evident, câtă vreme plătiţi - sunteţi bine primiţi... Chiar şi la muzeu.
Cariere de piatră în partea de SV a oraşului






Una dintre puţinele clădiri publice rămase
de pe vremea turcilor (1871). 
Are fardul căzut, dar încă se vede gloria trecută...















Vedere spre sud, spre Nisipurile de Aur






Poftiţi la masă!




Link-uri utile: