miercuri, 27 august 2014

Seimeni

La Seimeni nu există nici un 'monument'. Nu există nici măcar un 'sit arheologic'; şi totuşi, obişnuiţii Internetului s-au lovit, măcar o dată în ultimii trei ani, de numele satului şi de fabulaţia în jurul 'sanctuarelor rotunde ale dacilor' (pe lângă care, veţi vedea, Sarmizegetusa Regia este un biet copil).
Localitatea se află la nord de Cernavodă, pe şoseaua de Capidava. Primul sat spre sud se numeşte Seimenii Mici, următoarea fiind Seimenii Mari, acolo unde ne vom opri.
De ani de zile îmi doresc să ajung acolo dar, din diverse motive, intenţia s-a tot amânat, pînă la 23 august 2014. Am avut atunci oportunitatea de a opri o oră şi a face nişte fotografii. Câteva dintre ele, alături de câteva observaţii, am să le pun aici, în beneficiul colegilor, în speranţa că le voi trezi interesul.

Am să încep cu ortofotografia satului, împărţită în două planşe, respectiv partea nordică şi partea sudică a satului. Am să folosesc numai fotografii de mărime maximă (în formatul blogului), câtă vreme detaliile contează.

Seimeni, jumătatea nordică a satului.
Imaginea este dominată de cercuri cu diametre în jur de 22 m, asupra cărora s-au făcut numeroase speculaţii, oamenii de ştiinţă preferând explicaţii 'decente', de genul rezervoarelor de petrol germane, din primul sau al doilea război. Chiar şi pe această imagine mică, se văd însă nu doar 'cercurile' (provizoriu, pentru a nu specula prea mult, am să le numesc astfel), dar şi incinte cu trasee liniare, închizând un cerc (situaţia cea mai obişnuită), două sau trei. Aceste linii vor fi numite aici simplu, 'incinte', indiferent că în fotografii se zăresc doar părţi ale lor.
Deşi în fotografie ansamblul de cercuri şi incinte par la acelaşi nivel cu satul, în realitate primele se află pe un platou înalt, separat de satul din vale de o râpă destul de înclinată, diferenţa de cotă între şosea (223) şi sat (biserica) fiind de 45 m altitudine.
Marcatoarele de locaţie (cu albastru) sunt de două feluri: numerice (02x), respectiv punctele mele GPS (luate pentru a corela fotografiile) şi celelalte, care au o literă în faţă (Tx, sau altceva), reprezentând puncte puse acasă, ca obiective de văzut.
Ştiind că voi face deplasarea cu nevasta şi nepoata (de 4 ani), era clar că nu voi putea vedea tot situl (ceea ce reclamă cel puţin o zi întreagă), aşa că mi-am propus un număr limitat de obiective (nici acelea văzute integral, de pildă 'asta ce-i?').

Seimenii Mari - jumătatea sudică a satului.
Satul Seimenii Mari nu a fost prima dată sesizat de internauţi, ci de Pamfil Polonic, la finalul veacului XIX, când a găsit, la malul Dunării (la sud de sat), pe o înălţime, resturile unei fortificaţii romano-bizantine, dar şi un val care separa zona din proximitatea Dunării de restul teritoriului; în imaginea de mai sus, capătul nordic al valului este marcat cu 'val1' la 'val3'. Din nefericire, notele lui Polonic au rămas nepublicate, situl - fabulos! - scăpând peste un veac atenţiei arheologilor. Interesant de notat, 'cercurile' i-au scăpat şi neobositului şi vigilentului Polonic; fără fotografie aeriană, mergând doar pe şosea, nu este mare lucru de văzut. Mai mult, şoseaua veche mergea pe jos, prin sat, ratând peisajul şocant de pe coastă.
Am început turul satului la capătul lui sudic, venind dinspre Cernavodă, la punctul GPS 21.Nu am să reproduc aici toate fotografiile, pentru că ar fi situaţii în bună măsură repetitive, ci doar câteva 'pour la bonne bouche'. Prima pereche de fotografii (dintre cele reproduse aici) a fost realizată la punctul GPS 23, în nordul satului, după escaladarea parţială a coastei, pentru a arăta poziţionarea faţă de Dunăre.

GPS 23, vedere spre amonte (satul este 'ascuns' în stânga).
GPS 23, vedere spre aval.

Dar desigur - 'cercurile'... Iată unul în fotografia de mai jos (scriu aici comentariile, fiindcă etichetele nu pot fi suficient de lungi): în partea dreaptă se distinge obiectivul T8 (cam două treimi din circumferinţă), dar şi o 'incintă', în prim plan.

GPS 24, fotografie spre NV (T8 parţial). Vezi foto anterioară pentru elemente comune de fundal.

Mai jos vedem avem o altă pereche de fotografii, respectiv un ansamblu şi un detaliu pentru T6, din punctul GPS 25. Fotografia de detaliu este destinată a evidenţia diferenţa netă de vegetaţie pentru circumferinţa 'cercului', faţă de restul terenului (atât la interior, cât şi la exterior), sugerând (din experienţa mea) ziduri de piatră, pe care vegetaţia nu poate creşte prea viguros.


GPS 25, T6, vedere spre NE (în fundal şoseaua spre Capidava).

Acelaşi obiectiv, detaliu în partea stângă a fotografiei de ansamblu.
Ceea ce se vede clar pe fotografia de detaliu este nu doar diferenţa de vegetaţie, dar şi grosimea considerabilă a zidului 'cercului'; nu avem o scară în imagine, nici nu am făcut măsurători (de unul singur este mai greu), dar este vorba de peste 1 m. Un alt detaliu care nu este foarte clar, în vegetaţia mare, este diferenţa de cotă între margini şi centru, estimată către un metru.
Platoul de deasupra satului Seimenii Mari are o stare de conservare destul de bună, probabil şi ca urmare a faptului că terenul nu este exploatabil agricol, fiind folosit ca păşune. Există puţine stricăciuni în ceea ce ar fi fost peisajul antic. Una dintre ele este o ravenă naturală, care evacuează apele strânse pe platou, spre Dunăre.

Ravena de la GPS 26, vedere spre sat.

Ansamblul de 'cercuri' este dominat, în partea nordică a platoului, de un movilă cu dimensiuni apreciabile (cca 21 m diametru în ortofotografie, +6 m pe harta militară; coincidenţă sau nu, diametrul movilei este practic identic cu al 'cercurilor'). Că a pre-existat sau nu complexului de 'cercuri', este imposibil de spus fără săpătură; cert este că movila a fost 'lucrată' pentru a se integra peisajului (funerar?...).

Vedere spre movilă (GPS 29), de la est (dinspre şosea). A se observa cele două rânduri de 'valuri'.
Vedere de pe primul 'val' la est de movilă (vezi foto anterioară), spre sud.

'Valul' din imaginea de mai sus este 'incinta' pentru T5 (vezi planul general, nord), care este tăiată la poalele movilei. O a doua 'incintă', care de această dată nu mai are legătură cu nici un 'cerc', este vizibilă la nord şi la est de movilă, reprezentând un aranjament peisagistic care integrează movila (singulară) în câmpul de 'cercuri'.
Am realizat câteva fotografii şi de pe movilă, care este un excelent post de observaţie, din care am să reproduc doar câteva, doar pentru a ilustra caracterul sistematic şi 'anost' al amenajărilor.

Vedere de pe movilă, spre NE (grup de 4 'cercuri' în marginea terasei). În plan mijlociu - o 'incintă'.
'Cercul' aflat imediat la SV de movilă, singurul cu o intervenţie recentă masivă.
În fotografia de mai sus vedem singurul 'cerc' care a suferit o intervenţie masivă, dar în fapt marginală (majoritatea gropii este la exterior), de dată recentă. În profilul gropii, imediat sub iarbă - un strat relativ dens de pietriş, probabil o suprafaţă amenajată.
Un aspect mai insolit este dat de o altfel de 'ravenă', care conectează platoul înalt şi satul din vale; traseul drept şi aspectul regulat (cu margini înalte cam de 3 m) sugerează o amenajare antică, de o anume somptuozitate; în imaginea de mai jos se vede, în dreapta, o jumătate din 'cercul' notat T4, şi drumul coborând spre Dunăre, în stânga imaginii.

'Incintă' mărginind un drum care coboară spre Dunăre.
Pentru mine, sincer, cel mai aşteptat moment al vizitei a fost valul semnalat de Polonic. El nu a fost observat de căutătorii de OZN-uri La Tène şi practic nu aveam nici o idee cum arată şi, mai ales, cum s-a conservat. Reproduc mai jos o imagine care, zic eu, face cât zece pagini de descriere, la care adaug una 'ajutătoare'.

Valul semnalat de Pamfil Polonic, în marginea sa nordică, vedere spre sud.
În stânga imaginii de mai sus vedem o vale adâncă (are 25 m în DTM), cu pante relativ abrupte. Marginea vestică a văii prezintă urme vizibile ale alterării conformaţiei naturale, rezultat al săpării unui şanţ (centru) şi a înălţării unui val. În extremitatea dreaptă se vede clar cum urmele acestui val se ridică deasupra platoului pe care îl apăra. Pentru a fi şi mai clar - adaug o fotografie realizată câţiva metri mai spre dreapta.

Aspectul terenului la vest de val (vezi fotografia anterioară).
Conformaţia platoului este evident alterată, având marginea mai ridicată decât centrul, ceea ce nu poate fi rolul unor evoluţii naturale.
Remarcăm pe malul opus al văii apărate (nu i-am găsit un nume) o dungă bine profilată. Ea ar putea fi şi demarcarea unei proprietăţi (deşi mă îndoiesc), dar ar putea fi şi altceva...
Ce este acest platou şi ce relaţie are cu ansamblul de 'cercuri' şi 'incinte'? Valul se termină în zona unde, în glorioşii ani ai comunismului, s-a făcut un mare canal de irigaţii. Imediat la nord de acesta şi de şosea (şoseaua nouă, aia de nu exista pe vremea lui Polonic, dar nici în DTM!) - încep 'cercurile', respectiv cel notat de mine T2.
Suntem de acum în jocul cu cocostârcul: ce este apărat de un val şi unde se jucau 'apăraţii' cu cercuri? Acolo unde se termina valul... Este un scenariu pe care arheologii l-au întâlnit de sute de ori.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu